
De ce scăderile bursei nu ar trebui să te îngrijoreze?
Investești pentru următorii 10, 20 sau 30 de ani? Atunci trebuie să fii pregătit atât pentru anii în care bursa va înregistra creșteri constante cât și pentru perioade de scăderi. Paradoxal sau nu, se spune despre bursă că merge doi pași în față și unul în spate, anul 2024 confirmând această regulă. Practic, de la începutul anului și până la finalul lunii martie, bursa românească și cea americană s-au apreciat cu aproape 10%. Euforia investitorilor a fost temperată însă de evoluția bursei în luna aprilie, care a redus capitalizarea companiilor din grupul celor 7 magnifici cu peste 950 miliarde de dolari.
După o creștere susținută în primele 3 luni ale anului, bursa a înregistrat creșteri și scăderi consecutive în ultimele săptămâni, o așa numită volatilitate care poate fi îngrijorătoare pentru unii investitori. Corelată cu incertitudinea economică cu care ne confruntăm prin prisma inflației și amânarea reducerii ratei dobânzii de politică monetară, unii investitori de pe Wall Street au început să vândă masiv deținerile din diferite companii.
Cum bursa nu este un glob de cristal, niciun investitor nu poate să știe ce urmează să se întâmple mâine cu piața de capital. Nici măcar experții nu pot prezice cu exactitate cum va funcționa piața pe termen scurt însă în ciuda acestor impredictibilități a pieței, există câteva motive pentru care nu ar trebui să ne facem griji în legătură cu o potențială scădere a piețelor de capital.
21 de scăderi ale bursei de peste 20% în 100 de ani. De ce nu trebuie să te panichezi?
Într-adevăr, niciunui investitor nu îi este ușor să privească cum portofoliul său de investiții se depreciază cu 5 sau 10%. Pentru mulți investitori, scăderile pot provoca anxietate sau, cel puțin, neliniște. Indiferent dacă ai început să investești acum 10 ani sau ieri, este deranjant să vezi cum portofoliul tău scade în valoare. Cel mai important lucru de reținut în momente ca acestea este că piața în ansamblu are o istorie foarte lungă de recuperare din scăderile pe termen scurt și chiar din recesiunile care s-au întins pe parcursul anilor. Din 1928, indicele S&P500 a scăzut cu peste 20% de 21 de ori dar și-a revenit de fiecare dată. Evident, uneori poate dura luni sau chiar ani pentru ca piața să-și revină complet după o scădere majoră dar un investitor inteligent va exploata la maxim scăderile bursei, pentru a putea cumpăra acțiuni mai ieftine. Spre exemplu, investitorii care au văzut oportunitatea în scăderea de peste 30% a bursei din perioada martie aprilie 2020 și au cumpărat masiv acțiuni, și-au putut dubla banii până la finalul anului următor.
De ce ai insomnii atunci când bursa scade?
Dacă chiar și o scădere cu 3, 4 sau 5% a bursei, pe termen scurt îți dă insomnii, un lucru este sigur: investești prea mulți bani în piața de capital iar suma cu care ești expus în acțiuni este mult prea mare pentru nivelul tău de confort. De aceea, înainte de a începe să investești, asigură-te că ai un fond de urgență pus deoparte, că un anumit procent din banii tăi este investit în depozite bancare și obligațiuni de stat și că sumele pe care le investești în acțiuni nu sunt prea mari pentru nivelul veniturilor tale. Investești 10% din veniturile tale în piața de capital, în fiecare lună? Ai luat una din cele mai inteligente decizii de investiții posibile, o decizie care îți va permite să privești relaxat și mai mult, să transformi în oportunitate orice scădere a bursei.
La ce alte aspecte trebuie să fii atent atunci când piața înregistrează mici scăderi? Discutăm pe grupul de Facebook Investește Inteligent. Portofoliu de Investitor.
Financiaria este rubrica de educație financiară care te ajută să fii pe plus cu banii tăi.
Până data viitoare, să fie cu folos și cu spor la investit!
Sursa foto: Ishant Mishra , Unsplash
Proiect de educație financiară susținut de
CLUBUL DE INVESTIȚII CARPATHIA
Recent Comments
Archives
- februarie 2025
- ianuarie 2025
- decembrie 2024
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022