Post Image

Bursa explicată simplu și de ce contează

Cum putem explica ce înseamnă bursa și de ce este important să investești, în câteva minute?

 

Bursa de valori este o piață reglementată unde se vând și se cumpără acțiuni, obligațiuni și mărfuri. Ca orice piață, aceasta bursa funcționează pe principiile de cerere și ofertă însă de foarte multe ori, ea reacționează și la diferite informații, știri sau chiar zvonuri economice sau politice. 

 

Putem spune că toate țările dezvoltate economic au o bursă proprie. New York Stock Exchange și NASDAQ în Statele Unite, London Stock Exchange în Marea Britanie, Frankfurt Stock Exchange în Germania, Tokyo Stock Exchange în Japonia, Bursa de Valori București în România sunt printre cele mai cunoscute burse.

 

Pentru a avea acces la bursă ai nevoie în primul rând de un broker. Acesta este intermediarul între bursa de valori și cumpărător/ vânzător. Astfel, dacă vrei să cumperi sau să vinzi acțiuni, nu va fi nevoie să interacționezi direct sau să cunoști personal directorul sau personalul companiei în care vrei să investești, tot acest proces se întâmplă prin intermediul brokerului. Cei mai mulți brokeri dețin astăzi platforme online, pe care le poți accesa de pe calculator sau chiar de pe telefonul mobil, ceea ce îți facilitează accesul la piața de capital.

 

Cele mai cunoscute active, prezente într-o bursă, sunt acțiunile, obligațiunile și mărfurile.

 

Acțiunile reprezintă o parte din proprietatea unei firme. Când cumperi o acțiune devii acționar și deții un mic procent din firma respectivă.

Obligațiunile, pe de altă parte, sunt un titlu de datorie. Gândește-te la o bancă, probabil ai luat un credit de la o bancă sau poate urmează să iei. Practic, împrumuți bani de la bancă cu dobândă. Atunci când investești în obligațiuni, împrumuți banii tăi băncii, unor firme sau chiar statului român, iar în urma acestui împrumut colectezi o dobândă. Această dobândă se numește cupon și se plătește de obicei o dată pe an.

Mărfurile sunt bunuri fizice standardizate, precum aurul, petrolul, gazele naturale, grâul sau cafeaua. Persoanele fizice pot investi indirect în mărfuri cumpărând unități de fond (ETF-uri) în fonduri care urmăresc performanța diferitelor mărfuri sau acțiuni ale companiilor care produc sau exploatează respectivele resurse.

 

Cum este și normal, prețul acestor active poate să crească sau să scadă. Astfel, ca investitor, poți înregistra un câștig din creșterea valorii unei acțiuni, dar și din dividendele care sunt distribuite, în cazul acțiunilor, iar în cazul obligațiunilor poți înregistra un profit din creșterea valorii obligațiuni, dar și din cupon.

 

Pentru a putea urmări mai ușor evoluția pieței sau a unui segment de piață, indici bursieri sunt oglinda performanței unui grup mai mare de companii. De regulă, aceștia pot fi consultați direct pe pagina burselor de valori.

Indicele BET este cel mai important indice al Bursei de Valori de la București, el  urmărind cele mai lichide companii românești listate pe piața reglementată.

 

Din cele 20 de companii care se regăsesc în indicele BET, top 5 care au înregistrat cele mai mari creșteri anul acesta sunt: Transgaz cu o creștere impresionantă de +138%, urmat de Romgaz +65%, Transelectrica +62%. Apoi  Electrica +47% și Digi Communications +44%.

 

Anul acesta Bursa de la București a crescut cu peste 30%, iar daca luăm în calcul și dividendele, aceasta a avut un avans de peste 40%.

 

Pe scurt, odată investit la bursă, poți obține randamente care depășesc cu mult depozitele bancare. Atenței însă și la riscurile pe care ca investitor, trebuie să ți le asumi, atunci când faci primii pași în piața de capital. 

 

Carpathia Investing Club susține educația financiară a investitorilor. Află mai  multe despre investiții pe grupul de Facebook Financiaria – Investeste Inteligent.

 

Photo by Tyler Prahm on Unsplash

Proiect de educație financiară susținut de 

CLUBUL DE INVESTIȚII CARPATHIA

PENTRU O SOCIETATE DE INVESTITORI
svgCum au dispărut 19 miliarde de dolari de pe burse
svg
svgCat de mult depinde indicele SP500 de performanta primelor 10 companii

Leave a reply