La ce te gândești atunci când auzi numele lui Elon Musk? Pentru mulți dintre noi, numele lui Musk se confundă cu numele Tesla, celebra companie americană de producție de mașini
În condițiile în care piețele se află în jurul unor maxime istorice, incertitudinea legată de economia globală și evenimentele mondiale îi fac pe mulți investitori să se întrebe cum ar
Săptămâna aceasta, atenția investitorilor se îndreaptă spre scena economică dar și spre cea politică, în contextul în care criza petrolului din Iran se prelungește iar criza guvernamentală de la București
Confruntările din Orientul Mijlociu și mai ales, războaiele dintre Israel și Iran, au fost întotdeauna privite cu îngrijorare, atât din cauze umanitare cât și din cauze economice. Războiul recent de
Zilele trecute, bursa americană a înregistrat un nou maxim istoric. Indicele SP500, respectiv indicele care reunește cele mai importante 500 de companii pe baza valorii lor de piață, a atins,
Prima jumătate de an a fost una volatilă pentru bursă, cu acțiuni care au înregistrat creșteri spectaculoase dar și scăderi mari, în perioade scurte de timp. Tarifele comerciale impuse de
Luna februarie o dedicăm strategiilor de economisire. Dacă în ultimul articol am vorbit despre motivele care ar trebui să te convingă să începi să economisești, astăzi îți voi spune cei
În ultimele articole am discutat exclusiv despre plata datoriilor și despre strategia ta financiară care în prima parte a anului ar trebui să se axeze și pe plata anticipată a
Luna ianuarie este luna în care vorbim despre plata datoriilor. În articolele anterioare am discutat despre planul tău financiar pe 2025 și de ce plata datoriilor trebuie să fie o
În ultimul articol am discutat despre faptul că anul acestea, una din prioritățile financiare pe care mi-aș dori să le ai este plata datoriilor. Chiar dacă vorbim mai des despre