Post Image

Cum să îți permiți o vacanță de vară cu bani puțini

Pentru majoritatea românilor, lunile iulie și august sunt sinonime cu perioada concediilor și a vacanțelor. După o jumătate de an în care ai avut mult de muncă și în care te-ai stresat mai mult decât era cazul, câteva zile sau săptămâni de relaxare îți vor prinde cu siguranță bine.

 

3 din 4 români își planifică vacanța pe ultima sută de metri

 

O vacanță în timpul lunilor de vară este o cheltuială cu care se confruntă mulți români, mai ales atunci când banii sunt puțini iar prețurile pentru o săptămână la munte sau la mare depășesc cu mult bugetul pe care ni l-am alocat. Asta, dacă suntem printre persoanele care își construiesc din timp un astfel de buget. 70% dintre români își planifică cu mai puțin de două luni de zile bugetul de vacanțe, în timp ce peste 40% afirmă că își permit doar 3-4 zile de concediu vara aceasta, motivele fiind diverse, de la lipsa banilor la prețurile ridicate de la munte sau de pe litoral.

 

Așa cum iarna ar trebui să îți faci car și vara sanie, planificarea vacanțelor pe ultima sută de metri poate să îți dea finanțele personale peste cap, dacă nu îți pregătești din timp un buget de călătorii și nu știi ce vrei să faci vara aceasta.

 

 

Știi exact cât te costă vacanța de anul acesta?

 

Până la urmă, știi de câți bani ai nevoie pentru a pleca în vacanță? Chiar dacă o vacanță costisitoare s-ar putea să nu fie posibilă în acest an, gândește-te de câți bani ai nevoie pentru a te bucura totuși de un timp liber. Odată ce știi suma, poți să detaliezi pe o foaie cât de mult trebuie să economisești din fiecare salariu pentru ca în 2, 3 sau 6 luni să ai în buzunar banii necesari de concediu.

 

Dacă nu ai un buget personal sau al familiei, acesta este primul pas pe care trebuie să îl faci pentru a găsi banii pentru vacanță. Va fi greu să pui deoparte chiar și sume mici de bani dacă nu știi cât te costă întreținerea, utilitățile, combustibilul sau alte cheltuieli lunare. Odată ce începi să îți notezi cheltuielile și să le compari cu veniturile tale, e mult mai ușor să identifici câți bani poți să aloci unei excursii sau unui concediu de câteva zile.

 

100 de lei pe săptămână pentru două vacanțe pe an

 

La fel ca investițiile, și economiile se fac mai ușor dacă ai o strategie bine pusă la punct iar strategia ta poate să se bazeze, cel puțin în primă fază, pe ideea transferurilor automate de bani, în prima zi de salariu, din contul curent într-un cont de economii. Tocmai din acest motiv, multe bănci din România oferă posibilitatea transferurilor automate între diferite conturi. Dacă, de exemplu, ai transfera automat 100 de lei pe săptămână într-un cont de economii separat, ai avea 2.400 de lei economisiți la fiecare 6 luni, pentru o vacanță sau un concediu.

 

Care sunt câteva din locațiile din România în care ai putea să petreci câteva zile de concediu cu un buget redus? Afli pe grupul de Facebook Investește Inteligent. Portofoliu de Investitor.

 

Să fie cu folos și cu spor la investit !

Proiect de educație financiară susținut de 

CLUBUL DE INVESTIȚII CARPATHIA

PENTRU O SOCIETATE DE INVESTITORI
svgTrei pași mici dar esențiali pentru bunăstarea ta financiară
svg
svgRecomandare de carte. The Barefoot Investor

Leave a reply