Efectul ianuarie în investițiile la bursă
Dacă ești un investitor aflat la început de drum și ai început să îți construiești portofoliul de investiții recent, trebuie să știi că bursa prezintă anumite anomalii pe care foarte mulți investitori vor să le exploateze. Pentru investitorii mai experimentați, începutul de an este sinonim cu așa numitul January effect sau Efectul Ianuarie, o tendință de creștere a prețului acțiunilor, cauzată de comportamentul investitorilor.
Explicația creșterii prețurilor este însă destul de simplă și are legătură cu luna decembrie, atunci când majoritatea investitorilor care urmăresc compensarea unor pierderi bursiere cu câștigurile realizate de-a lungul anului vând un număr mare de acțiuni și încasează profiturile. Cum luna ianuarie reprezintă începutul unui nou an calendaristic, investitorii realocă în această perioadă o parte din profituri și banii rămași din economii spre acțiuni, ceea ce duce inevitabil la o ușoară creștere de prețuri.
Efectul ianuarie: o oportunitate de investiții?
Dacă în urmă cu 20-30 de ani efectul ianuarie oferea anumite oportunități de realizare a unor profituri pe perioade scurte de timp, identificarea acestei anomalii de tot mai mulți investitori a dus la dispariția oportunităților de investiții.
O analiză realizată pe companiile listate la Bursa de la New York de la începutul anilor 1990 și până azi, indică faptul că în cei peste 30 de ani analizați, luna ianuarie a prezentat creșteri de prețuri ale acțiunilor în aproximativ 55% din cazuri, în 45% din cazuri evoluția bursei la începutul anului fiind neutră. Mai mult, de la începutul revenirii pieței din 2009 și până în ianuarie 2022, lunile ianuarie au înregistrat creșteri în 8 ani și pierderi în 6, păstrând proporția câștig-pierdere la 55-45 la sută. Astfel, Efectul Ianuarie nu poate fi considerat o oportunitate clară de investiții iar investitorii ar trebui să se concentreze mai degrabă asupra condițiilor de piață de la începutul anului și să nu încerce să exploateze achiziția și vânzarea de acțiuni pe termen scurt.
De ce unele companii beneficiază de efectul ianuarie?
Efectul ianuarie este o ipoteză apărută la începutul anilor 1920 care sugerează că piețele în ansamblu sunt ineficiente și permit obținerea unor profituri rapide, prin investiții în companiile cu capitalizare mică sau medie și lichiditate scăzută. Datele oficiale sugerează că aceste clase de active au înregistrat performanțe superioare pieței globale în ianuarie, în special spre mijlocul lunii. Cu toate acestea, experții în investiții menționează că astfel de anomalii sezoniere nu oferă investitorilor oportunități sigure și că Efectul Ianuarie este atât de mic încât costurile de tranzacție necesare pentru a-l exploata îl fac, în esență, neprofitabil. S-a sugerat, de asemenea, că suficient de mulți oameni știu despre Efectul Ianuarie, astfel încât acesta a ajuns să fie inclus în prețul pieței, anulându-l complet. Alți cercetători propun însă o analiză amănunțită a Efectului Ianuarie, care încă există, dar numai în cazul acțiunilor cu capitalizare mai mică, din cauza lipsei de lichiditate și de interes.
Efectul Ianuarie rămâne totuși o temă de dezbatere în lumea investitorilor, indiferent de rezultatele istorice sau statisticile prezentate. Ce se poate spune cu siguranță despre acest efect este că încercările de exploatare a prețului acțiunilor de la începutul anului nu au adus, cel puțin până acum, rezultate care ar merita să fie luate în considerare. Așadar, nu îți baza strategia de investiții pe posibilele aprecieri de preț pe perioade scurte de timp ci mai degrabă pe tendințele de creștere pe perioade lungi.
Discutăm mai multe despre bani, investiții, bursă și educație financiară pe grupul de Facebook Investește Inteligent. Portofoliu de Investitor.
Până data viitoare, să fie cu folos și cu spor la investit !
Proiect de educație financiară susținut de
CLUBUL DE INVESTIȚII CARPATHIA
One Comment
Leave a reply Anulează răspunsul
Recent Posts
Recent Comments
Archives
- octombrie 2024
- septembrie 2024
- august 2024
- iunie 2024
- mai 2024
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
Pingback: | Miturile investițiilor la bursă: efectul septembrie | Financiaria - O societate de investitori