Post Image

Portofoliu de investitor. Cum eviți cele mai comune 5 greșeli în investiții?

Atunci când dorești să începi să investești, e important să înveți regulile de bază ale investițiilor de la cei mai buni investitori dar și de la cei cu rezultate mai slabe. Dacă reușești să înveți din greșelile altora, esti un norocos deoarece greșelile făcute în investiții au costuri ridicate.

 

Portofoliul pentru toate anotimpurile, ignorat de majoritatea investitorilor

Investițiile pe termen lung presupun crearea unui portofoliu bine diversificat, gândit în așa fel încât să îți ofere un nivel optim de risc și apreciere a banilor într-o serie întreagă de scenarii cu care piața de capital s-ar putea confrunta în următorii ani. Cum niciun analist financiar nu poate să prevadă dacă ratele dobânzilor vor crește sau scădea în următoarele luni, dacă ne vom confrunta sau nu cu o creștere a prețului petrolului sau o nouă criză energetică, este de preferat ca investițiile tale să te pregătească pentru orice schimbare potențială din economie. Chiar și cu un portofoliu bine diversificat, nimeni nu va putea prezice profitul pe care îl poți obține pe banii tăi. Ca investitor, este important să nu aștepți minuni de la investițiile tale și să fii foarte atent atunci când stabilești câți bani ai vrea să producă banii tăi.

 

 

 

Obiectivele pe termen scurt, cele mai riscante

La fel ca și în alte aspecte ale vieții, ideea potrivit căreia “dacă nu știi încotro te îndrepți, vei ajunge probabil în altă parte” se aplică și în investiții. Pentru a începe să investești, ai nevoie de o strategie financiară pe termen lung și  un portofoliu de investiții care să corespundă strategiei tale.  Greșeala pe care majoritatea investitorilor începători o fac presupune stabilirea unor obiective financiare de scurtă durată, în detrimentul urmăririi unor obiective financiare pe termen lung care, paradoxal, pot fi mult mai ușor de obținut.

 

Buy low, sell high!

Secretul investițiilor poate fi rezumat la o frază simplă: buy low, sell high, respectiv cumpără ieftin și vinde scump. Chiar dacă pare o strategie contraintuitivă, este normal ca un investitor experimentat să cumpere acțiuni atunci când prețul este mic pentru a putea vinde acele acțiuni atunci când prețul lor crește. De cele mai multe ori însă, investitorii debutanți aplică o regulă diferită, pe care putem să o numim: buy high, sell even higher, respectiv cumpără scump ca să vinzi și mai scump, regulă care nu are de a face nimic cu investițiile pe termen lung ci mai degrabă cu specula de moment. Investitorii cumpără acțiuni scumpe pentru a încerca să maximizeze anumite profituri pe termen scurt, luând astfel decizii investiționale bazate pe frică și lăcomie. Un accent prea mare pus pe investițiile pe termen scurt determină investitorii să aloce bani atât spre acțiuni populare, promovate masiv pe internet de așa numiții experți financiari, cât și spre acțiuni care au performat bine în trecut. Ce trebuie să știi este că în momentul în care prea multă lume vorbește prea mult despre aceeași investiție, s-ar putea să fie prea târziu să începi să investești.

 

Asul din mâneca investitorilor: răbdarea!

Răbdarea este cea mai mare calitate a investitorului. E nevoie de timp și răbdare pentru a obține rezultatele financiare pe care ți le dorești. Dacă modifici strategia ta de investiții prea des și realoci banii în alte acțiuni la fiecare știre financiară pe care o citești, comisioanele de tranzacționare îți vor diminua cu siguranță profitul iar riscurile pe care ți le asumi pe termen scurt pe banii tăi s-ar putea să fie mai mult decât poți să duce.

 

Nu vinde acțiuni doar de dragul de a cumpăra altele la schimb!

Atunci când îți pui întrebarea dacă ar trebui să vinzi acțiunile pe care le ai în portofoliu pentru a cumpăra alte acțiuni, încearcă, în primul rând, să afli mai multe informații despre acțiunile pe care le ai deja în portofoliu pentru a nu începe să tranzacționezi pripit.

 

Ce alte greșeli mai poți evita în așa fel încât să nu riști prea mult pe banii pe care i-ai investit, îți spun pe grupul de Facebook Investește Inteligent. Portofoliu de Investitor. 

 

Să fie cu folos și cu spor la investit !

 

Sursa foto: Joshua Mayo, Unsplash 

Proiect de educație financiară susținut de 

CLUBUL DE INVESTIȚII CARPATHIA

PENTRU O SOCIETATE DE INVESTITORI
svg7 activități prin care îi poți învăța pe copii ce înseamnă banii
svg
svg3 principii de bază pentru construirea unui portofoliu de investiții

Leave a reply