De la începutul anului, piața imobiliară din România pare să stagneze, mai ales dacă ne orientăm după volumul tranzacțiilor din ultima perioadă. Potrivit mai multor surse media, volum tranzacțiilor este
Oricât de mult ne-am obișnuit cu prețurile mari din ultimul an, perioada sărbătorilor e cea în care scumpirile se simt cel mai puternic în buzunar. Potrivit economiștilor, Paștele de anul
Astăzi discutăm despre bănci, despre cum funcționează ele și despre cauzele care pot duce la falimentul unei instituții financiar-bancare. Prăbușirile bruște ale Silicon Valley Bank și Signature Bank de săptămânile trecute
Banii îți pot da mari bătăi de cap atunci când vrei să începi să economisești însă nu știi exact ce produs bancar ți se potrivește cel mai bine. Dacă dorești
Ai o sumă de bani pe care ai strâns-o de ceva timp și ai vrea să începi să investești. Știi deja că banii ținuți la saltea nu produc mare lucru,
Managementul banilor și al clienților privați începe să fie tot mai bine reprezentat și în România. Chiar dacă în țările vest europene sau în America, managementul banilor are o tradiție
Dacă ești un investitor aflat la început de drum și ai început să îți construiești portofoliul de investiții recent, trebuie să știi că bursa prezintă anumite anomalii pe care foarte
Începutul unei săptămâni noi, a unui trimestru nou sau a unui an nou poate reprezenta momentul perfect pentru stabilirea unor obiective financiare. Identificarea și descrierea clară a unor activități pe
Știai că sezonul Sărbătorilor se mai numește și sezonul cheltuielilor în exces? Perioada aceea din an în care ne vedem familia, prietenii și avem timp să ne relaxăm este una
Știu că îți e greu să găsești un echilibru între cheltuieli și economii însă modul în care îți administrezi banii spune multe despre viitorul tău financiar. Ne place să credem